Există foarte multe şampoane şi loţiuni (dozate în
fiole speciale) împotriva căderii părului; rezultatele lor sunt deseori
variabile. Gamele disponibile în farmacie conţin de obicei o moleculă
patentată (aminexil, trichozaharide) sau un amestec în anumite proporţii
de cisteină, lizină şi glioproteine sau substanţe revulsive alături de vitamine B, A, E şi PP.
În cazul cheliei la bărbaţi se recomandă spray-urile sau loţiunile ce
conţin o substanţă numită minoxidil. Există mai multe astfel de produse
ce conţin concentraţii variate de substanţă activă: de obicei se
recomandă produsele care conţin minoxidil în concentraţie de 2%. În
cazul femeilor se pot recomanda şi loţiunile pe bază de estrogeni.
În farmacii se găsesc şampoane sau tonice pentru păr cu substanţe
revulsive, de tipul cafeinei (Revalid®, Alpecin®). În toate cazurile
rezultatele sunt destul de puţin predictibile (uneori dau rezultate,
alteori nu), exceptând minoxidilul care dă rezultatele cele mai
satisfăcătoare.
Există de asemenea şi medicamente mai puternice care stopează căderea părului, dar acestea au şi efecte adverse mai puternice: finasterid, dutasterid.
Transplantul de păr este şi el pe lista soluţiilor în cazul căderii părului.
Uneori se poate recurge la terapia pe bază de ultraviolete
(UVA-terapia) efectuată cu ajutorul unor aparate speciale. În formele
avansate se poate recomanda administrarea de medicamente pe cale
sistemică (glucocorticoizi).
Căderea părului cauzată de medicamente necesită întreruperea şi
înlocuirea medicamentului respectiv acolo unde există alternativa
terapeutică.
Atunci când cauza este endocrină, este necesară tratarea bolii de bază, eventual substituţie hormonală.
Dacă pierderea părului este asociată sarcinii, situaţia se rezolvă de la sine, fără tratament.
Pentru părul cu mătreaţă se recomandă şampoanele cu ketoconazol
(Nizoral®, Ketodar®, Kelual DS®), alternând cu aplicarea de loţiuni cu
dermatocorticoizi prescrise de către medic. Atenţie însă, după câteva
luni de utilizare a unui şampon anti-mătreaţă părul se „obişnuieşte” cu
acel şampon şi eficacitatea şamponului scade.
Alege şamponul potrivit părului tău
Pentru a preveni degradarea părului şi căderea sa, se recomandă
utilizarea unui şampon adaptat fiecărui tip de păr în parte (scalp gras/
normal/scalp uscat/ scalp sensibil). Se evită tratamentele cosmetice
agresive (decolorări/vopsiri frecvente, îndreptare chimică, utilizarea
excesivă a plăcii pentru îndreptat părul sau a unor plăci
necorespunzătoare).
0 comentarii
Trimiteți un comentariu