Oamenii de ştiinţă de la Universitatea California - Santa Cruz au realizat simularea computerizată pe baza teoriei că fiecare galaxie se formează cu o gaură neagră în centru.
Pe măsură ce aceste proto-galaxii se ciocnesc şi fuzionează, găurile lor negre centrale fuzionează şi ele, formând, în cele din urmă, o gaură neagră supermasivă cu masa de milioane de ori mai mare decât a Soarelui.
Totuşi, aceste coliziuni între găurile negre creează unde gravitaţionale care pot împinge o gaură neagră tânără în afara galaxiei sale gazdă.
Ţinând seama de acest fenomen, cercetătorii au calculat cu ajutorul simulării computerizate că şi galaxia noastră ar putea fi înconjurată de asemenea găuri negre aflate în mişcare. Câte anume? Simularea dă o cifră cuprinsă între 70 şi 2.000, depinzând de condiţiile specifice în care au avut loc coliziunile.
Rezultatele au fost publicate în jurnalul arXiv.
Aproape toţi specialiştii sunt de acord că majoritatea galaxiilor au în centru găuri negre supermasive.
Cea a Căii Lactee ar fi localizată, se crede, într-o regiune numită Sagittarius A*, o sursă astronomică de unde radio foarte compactă şi intensă din centrul galaxiei.
O gaură neagră este o zonă a continuumului spaţiu-timp de unde nimic - nici măcar lumina - nu poate ieşi, datorită gravitaţiei extrem de intense. Numele de gaură „neagră” se datorează faptului că aceste formaţiuni absorb toată lumina care ajunge până la o anumită distanţă în jurul lor (numită „punctul fără întoarcere”) şi nu reflectă nimic, întocmai ca un „corp negru perfect” (o noţiune din termodinamică).
O gaură neagră este invizibilă pentru senzori, dar existenţa ei poate fi presupusă uneori observând interacţiunile ei gravitaţionale cu obiectele spaţiale din jur.
